Skip to main content

Acces Lingvistic

Secția de Prevenirea și Controlul Cancerului MDHHS își propune să ofere resurse pentru TOATĂ LUMEA. Suntem încântați să oferim servicii de traducere și interpretare pentru a vă ajuta să vă conectați la resursele și îngrijirea de care aveți nevoie.


Servicii de traducere și interpretare

Dacă dumneavoastră sau cineva cunoscut de dvs. are nevoie de asistență lingvistică, vă rugăm să ne contactați prin e-mail, în limba dvs., la MDHHS-CPCS-LANG@michigan.gov. Veți primi un răspuns de la noi în termen de 48 de ore (2 zile lucrătoare). Dacă e vorba despre o urgență medicală, vă rugăm să contactați 911.

Sfaturi pentru persoanele cu cunoaștere limitată a limbii engleze

  • Dacă aveți nevoie de asistență lingvistică, solicitați un interpret - este dreptul dumneavoastră! Interpreții medicali calificați sunt instruiți să interpreteze cu acuratețe informațiile medicale. De asemenea, ei sunt instruiți cu privire la toate cerințele HIPAA pentru a vă păstra informațiile private.
  • Serviciile profesionale de interpretare vă sunt disponibile gratuit. Nu este recomandat să solicitați unui membru al familiei sau unui prieten să vă ofere servicii de interpretare. Este posibil ca aceștia să nu posede competențele potrivite pentru a furniza aceste servicii.
  • Când vizitați cabinetele și clinicile medicale, prezentați un I Speak Card unui membru al personalului medical care va putea să vă asigure un interpret.
  • Solicitați un interpret atunci când vă consultați cu medicul dumneavoastră primar sau specializat.
  • Solicitați servicii de interpretare sau traducere atunci când obțineți alte tipuri de servicii, cum ar fi teste de laborator, screening de diagnostic, terapie fizică sau consiliere.
  • Dacă știți că veți avea nevoie de un interpret, spuneți-i medicului dumneavoastră sau personalului cabinetului cât mai repede.
  • Cereți medicului dumneavoastră, planului individual de sănătate și farmaciei să includă cererea dumneavoastră de limbă și nevoia de a avea un interpret în dosarul dumneavoastră medical.
  • Contactați biroul de drepturi civile dacă credeți că drepturile dvs. de a primi acces lingvistic au fost încălcate.

Dacă aveți probleme de auz

Aveți dreptul la un interpret în limbajul semnelor. Acest drept este protejat de legea federală a americanilor cu dizabilități. Secția de Cancer MDHHS oferă servicii de interpretare persoanelor din DHOH. Pentru a programa un interpret ASL, vă rugăm să contactați MDHHS-CPCS-LANG@michigan.gov.